2 motive pentru care frica se depaseste in timp

Salut

În acest articol îți voi vorbi despre o componentă importantă în procesul de însănătoșire a fricii.

O frică atunci când ne împiedică să facem ceva ce ne dorim produce, bineînțeles, un disconfort, o neplăcere.

Ei bine, tendiința naturală și firească este de a încerca să eliminăm acest disconfort, doar că, nu reușim de fiecare dată și uneori acest eșec de înlăturare a stării neplăcute ne produce o neplăcere în plus.

De aceea, vreau să-ți spun prin acest articol că e nevoie de timp.

Înlăturarea problemelor legate de frică nu se produce de azi pe mâine. E un proces îndelungat și continuu care poate să varieze în funcție de gravitatea problemelor tale dar și în funcție de cât de mult te străduiești să le elimini.

Nu-ți crea așteptări nerealiste că peste noapte te vei schimba.

Sunt mai multe procese care trebuie să se întâmple și care necesită timp.

1. Ai nevoie să asociezi o stare de relaxare cu situația/față de obiectul de care ți-e frică

Frica a apărut pentru că ai făcut asocierea: situația x = pericol.

La bază, ca să depășești frica, trebuie să rupi legătură de mai sus și să o înlocuiești cu situația x = am control/sunt relaxat.

2. Sunt anumite procese fiziologice la mijloc

În învățarea unei noi asocieri între starea de relaxare și situația nouă trebuie să lucrezi la nivel fiziologic. Să îți schimbi puțin modul în care respiri, poziția corporală, etc.

Ei bine, pentru toate astea ai nevoie de timp și de exercițiu.

Ideea e că de multe ori suferința provocată e destul de mare și aștepți pastila magică care să te vindece peste noapte.

Să-ți spun un alt fapt, inclusiv anxioliticele (acele medicamente folosite în combaterea anxietății) pot să-ți determine o intensificare a simptomelor la început, deci nu te teme.

De ce am vrut să scriu acest articol?

Pentru a te face conștient de faptul că lupta cu frica e un proces de durată, nu o bătălie de o noapte.

Ai răbdare, nu-ți crea așteptări ridicole pentru că nu vei face decât să suferi dezamăgiri și să te descurajezi mai mult.

E ok să nu-ți depășești frica din prima încercare, e ok să nu ți-o depășești nici din a doua.

Atâta timp cât ai răbdare și continui să lucrezi, lucrurile se vor îndrepta încetul cu încetul.

În concluzie, fii răbdător/răbdătoare! E nevoie de timp pentru toate.

Pe curând,

Cristi Pavel

Aboneaza-te prin mail

si primesti ghidul gratuit - Cum controlezi orice frica intensa sau emotii puternice - 3 metode prin care sa reduci din senzatiile neplacute:


Dacă simţi că ai orice fel de completare sau vrei să-mi spui ceva, lasă-mi un comment mai jos sau trimite-mi un mail la: cristi@scapadefrica.ro

Autor foto

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Spune-ti parerea