2 solutii la Mi-e frică să nu vadă ceilalți că mi-e frică


Salut

Acest articol își propune să te ajute să scapi de această teamă de care vorbesc în titlu, care îți produce și mai multă teamă.

Un domeniu destul de răspândit unde am identificat faptul că oamenii se confruntă cu multe frici și temeri, e domeniul socializării, al relaționării și al interacțiunii cu ceilalți.

Ca să aflu nevoile oamenilor în legătură cu frica am creat un chestionar pe care l-am trimis spre completare acum câteva luni, din el am identificat mai multe probleme legate de frică ale oamenilor și de foarte multe ori acestea se regăseau din domeniul interacțiunii cu cei din jur. Nu ar trebui să fie ceva care să mă mire deoarece trăim în societate, nu în peșteri sau buncăre izolate.

Vreau acum să-ți vorbesc despre o experiență cu un prieten care în situații sociale, mai precis, în interacțiunea cu fetele se plângea că are emoții, că îi transpiră palmele și se temea ca fetele să nu-și dea seama de acest mic inconvenient fiziologic care ar trăda emoțiile pe care el încerca cu atâta hotărâre să le ascundă.

Majoritatea oamenilor au o manifestare corporală care apare atunci când au emoții sau se simt rușinați. De exemplu, eu ma înroșesc sau mi se înroșesc urechile. 😀

Bineînțeles, pot fi alte cauze ale acestor manifestări ale emoțiilor; nu înseamnă că întotdeauna când te bâlbâi, sau când transpiri sau când înroșești se întâmplă din cauza anxietății tale pe care o resimți în situația socială.

Să revin la povestea amicului meu care încerca tot mai mult să-și oprească aceste manifestări fiziologice.

Ce făcea el defapt? El își provoca mai multă tensiune, devenea mai încordat, fiind mai încordat devenea și mai anxios, iar în final nu făcea nimic mai mult decât să amplifice acele stări și reacții de care se tot ferea.

Soluții?

1. Intenția paradoxală

Uneori, cu cât te opui mai mult manifestării unor simptome de anxietate cu atât ele vor crește tocmai din cauza faptului că îți creezi mai multă tensiune, care te face tot mai stresat și amplifică simptomele fricii.

Despre acest refuz al unei stări, care declanșează amplificarea stării nedorite și despre soluția la acest fenomen vorbește și Viktor Frankl, întemeietorul logoterapiei, în cartea sa „Omul în căutarea sensului vieții”.

El spune că cu cât încercăm în mai mult să obținem un rezultat, în mod obsesiv, cu atât ne va fi mai greu să-l atingem, fenomen pe care-l numește „hiperintenție”.

În cazul nostru, cu cât încercăm mai mult să ne opunem unei stări care ne supără, ea se va intensifica, iar pentru a îndrepta situația trebuie să procedăm prin așa numita „intenție paradoxală”, adică să încetăm opunerea și să ne îndreptăm direct spre ea.

Așadar, dacă nu poți adormi, încearcă să nu adormi, încearcă să stai treaz. Dacă ți-e teamă de ceva și ascunzi, nu mai ascunde și arată acest lucru.

În cazul amicului meu cu palmele transpirate în preajma fetelor, putea să facă puțină autoironie și chiar să le spune „off, iară îmi transpiră palmele pe lângă fete” sau să se uite la palme și să spună „nu mai transpirați palmelor când sunt fete în jur”. 😀

Doar oamenii puternici pot face puțin mișto la adresa propriei persoane, pentru că lor nu le pasă atât de mult de ceea ce cred ceilalți, ei știu că valoarea lor nu depinde de părerea celor din jur ci din alte surse interne. Bineînțeles, nu trebuie căzut în nicio extremă, cum e cea în care să devină un clovn care își bate joc de propria persoană de fiecare dată când are ocazia.

2. Nu te teme de „ce gândesc oamenii”, teme-te de ”ce gândești tu”

Majoritatea oamenilor sunt preocupați într-o anumită măsură de propria persoană și de imaginea pe care o proiectează în ochii celor din jur. Acest fapt este normal atâta timp cât e echilibrat și se desfășoară în anumite limite.

Dar mai mult decât atât, oamenii sunt preocupați de propria imagine mult mai mult decât sunt preocupați de imaginea altora.

Mai clar, pentru fiecare dintre noi e în general mai important cum dăm noi în ochii celor din jur decât cum dau ei în ochii noștri.

De ce îți spun să nu te temi de ceea ce gândesc ceilalți?

Pentru că oricum nu ai niciun control, eventual poți înfluența într-o anumită măsură dar niciodată nu vei putea știi și mai ales controla ce anume gândește cu exactitate o altă persoană. E o libertate care nu poate fi încălcată.

De ce îți spun să te temi doar de ceea ce gândești tu?

Pentru că modul în care gândești influențează puternic modul în care te simți și modul în care te comporți. Aici ai tu în mare măsură control, în mintea ta, nu în a altora.

Nu te gândi că te văd ceilalți că ai emoții, gândește-te că tu te gândești la faptul că ai emoții și că te gândești că ceilalți te vor observa, iar acest lucru îți declanșează și mai multe emoții. Știu că sună puțin mai ambiguu, dar vreau să-ți spun să nu arunci problema într-o zonă în care nu ai control, ci fii responsabil și ocupă-te de ceea ce poți schimba, nu de ceea ce nu poți schimba.

În concluzie:

– acceptă-ți emoțiile, manifestăriile fricii și ale anxietății, tot ce simți și se întâmplă în corpul tău

– fii sincer, nu te ascunde și fii conștient că așa cum ți-e ție teamă să nu fi văzut într-o lumină negativă de ceilalți, așa le e teamă și lor, iar ei vor uita stângăciile tale deoarece sunt preocupați de stângăciile lor

Tu cum te manifești când ai emoții? Te înroșești? Te bâlbâi? Ai o voce slabă?

Baftă!

Cristi Pavel

Aboneaza-te prin mail

si primesti ghidul gratuit - Cum controlezi orice frica intensa sau emotii puternice - 3 metode prin care sa reduci din senzatiile neplacute:

Dacă simţi că ai orice fel de completare sau vrei să-mi spui ceva, lasă-mi un comment mai jos sau trimite-mi un mail la: cristi@scapadefrica.ro

Autor foto

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

8 thoughts on “2 solutii la Mi-e frică să nu vadă ceilalți că mi-e frică

  1. Bianca

    Eu tremur. E asa grav? Adica ok, anumite persoane inrosesc, asta mi se pare mai normal, dar sa tremuri? Unde sa ma adresez, la psiholog sau psihiatru? 🙂

    Reply
    1. Cristi Pavel Post author

      Si eu tremur cand am emotii, cand mi-e frica. Uneori simt ca imi vine sa fac pe mine, dar, toate sunt normale. Cand eram in apogeul problemelor, imi venea sa tusesc ca inainte de a vomita.

      Nu cred ca trebuie sa mergi nicaieri, doar daca tu consideri ca e mult prea deranjant. Sunt normale toate aceste manifestari, doar ca la unii dintre noi se manifesta unele, la altii altele.

      Nu sunt niste manifestari care sa se produca exact la fel, la fiecare dintre noi. Pana la urma, toti suntem unici. 😀

      Reply
  2. Bianca

    Multumesc pentru raspuns. Si totusi, cum as putea rezolva problema? Am descoperit de curand blogul si imi doresc sa-mi fac timp sa citesc ce ai scris, chiar m-ar ajuta.
    Dar pana atunci ce as putea face? Trebuie sa servesc cafea, pentru ca asta imi cere jobul. Gen 1-2 maxim pe zi, dar chiar si atunci imi tremura mainile. Am un sef care simt ca ma priveste, lucru care ma intimideaza (inca dinainte de a intra in birou, cred ca din cauza gandurilor mele). De mentionat ca dimineata, cand ii duc cafeaua inainte de a ajunge el la birou (deci sunt practic singura), nu am nici cea mai mica problema, totul imi iese natural si nici nu termur. Multumesc anticipat pentru raspuns!

    Reply
    1. Cristi Pavel Post author

      Sa stii ca nu e ceva deosebit sa iti scada putin performanta la ceea ce faci atunci cand esti privita. Daca ti-e frica si incepi sa tremuri, te poti relaxa putin facand urmatorul exercitiu: inspiri pe nas numarand pana la 5, tii aerul in piept numarand pana la 5, expiri pe gura numarand pana la 5. Dupa care respiri de doua ori si repeti exercitiul. Incearca sa faci asta maxim un minut si sa vezi daca te ajuta. O poti face chiar inainte de a-i duce cafeaua.

      O alta strategie ar fi sa nu te mai deranjeze. Adica, sa accepti ca tremuri. Eu, de exemplu, nu pot controla 100%. Stiu ca m-am intalnit acum ceva timp cu o tipa de care-mi place si cand m-am pus langa ea am inceput sa tremur si i-am zis “wow, nu stiu de ce tremur chiar asa” si ea ” :)) de emotie” dar mi-a trecut.
      Este o teoria a lui Viktor Frankl care spune ca hiperintentia (sa iti doresti un lucru excesiv de mult) blocheaza capacitatea ta de a-l obtine. Ideea e sa fii detasata.
      Sa-mi spui daca a functionat. 😉

      Reply
      1. Bianca

        Ms mult de raspuns. Am sa incerc sa fiu detasata, sa nu-mi mai pese ca tremur. Adevarul e ca eu ma si gandesc la faptul ca voi incepe sa tremur, ceea ce cred a accentuat starea mea. Poate ma voi acomoda, asta e cam a doua saptamana la jobul asta. Am sa te anunt, sper sa nu fiu nevoita sa zic ca am varsat cafeaua pe birou/laptop/sef:D

        Reply
        1. Cristi Pavel Post author

          Si daca ai varsat ce? Nu e sfarsitul lumii! Iti ceri scuze si gata.

          Ai grija ca e nevoie de timp ca sa apara schimbari. Cat? Nu stiu, depinde de situatia fiecaruia si de ritmul personal de evolutie.

          Oricum, primele 2 saptamani intr-un job nou sunt normale sa fie mai stresante, orice modificare in stilul de viata aduce dupa sine putin stres.

          Reply
          1. Bianca

            Buna! Dupa cum am promis, revin cu vesti. Care sunt bune. Reusesc sa servesc cafeaua fara sa mai tremur, chiar a functionat metoda recomandata cu detasarea. 😀 Mai mult, cafeaua e excelenta (ma si laud).

            Ce-i drept, am recunoscut frica, am vrut sa scap de responsabilitatea asta, am cerut sa fac alte treburi in schimb (chiar si sa stau o ora in plus la birou decat sa servesc cafeaua) si am fost inteleasa – fara sa primesc alte sarcini. O perioada doar am preparat cafeaua. Dar m-am obisnuit cu atmosfera de la noul job, a inceput sa-mi si placa si mai ales, am inceput sa privesc cu detasare tot…Mi-am ales singura momentul in care am ales sa duc din nou cafeaua.

            Si e clar, cum ai mentionat intr-un articol recent, frica nu dispare complet. Dar trecand prin cateva momente asemanatoare, exersand, in momentul in care ai emotii este foarte de ajutor sa te incarci cu momentele in care ai reusit. Sa spui “pot face si asta, am mai facut…”.

            Multumesc ptr sfaturile oferite!:)

          2. Cristi Pavel Post author

            Suuuuuuper! Asa! Ma bucur ca ai reusit si mai ales ca ai inteles faptul ca frica nu dispare de tot niciodata. 🙂

Spune-ti parerea