Al doilea pas spre incredere in sine – cum ne influenteaza ceilalti

Te salut!

În articolul trecut îți vorbeam despre prima sursă a încrederii în sine în situații specifice, anume experiențele de succes.

Acum hai să vorbim despre a doua, anume prezența celorlalți sau cel mai important ce interpretări și gânduri generăm atunci când sunt alte persoane în jurul nostru.

Varianta video a acestui articol o găsești aici:

Dacă nu vrei video, se poate varianta text:

Cred că sunt foarte puține lucruri/situații în care să fim singuri, domenii în care să nu existe (chiar dacă și pe alte continente) persoane care să nu facă același lucru, cu care să fim „colegi” într-un fel sau altul.

Pictezi singur în camera ta? Cel mai probabil te uiți și la alții, la alte lucrări. Adopți un anumit stil de viață cu o dietă specifică? Cel mai probabil te-ai inspirat de undeva sau ai văzut pe alții făcând ceva asemănător. Ai o preferință pentru anumite cărți? Cel mai probabil știi și pe alții sau ai acces la cititori din același domeniu, etc.

Așadar, nu avem cum să „scăpăm” de prezența altora dacă trăim o viața cât de cât normală, fără izolare totală.

Bun. Cum ne afectează prezența altora gândurile și interpretările care ne dau încrederea în sine?

Acest studiu  ne arată că încrederea noastră depinde de modul în care ne gândim noi în raport cu ceilalți, dar și modul în care interpretăm ce fac ceilalți față de noi.

Deci avem 2 mari categorii care ne influențează gândurile legate de încredere în sine: ce fac ceilalți vs. ce facem noi.

Cum ne influențează ce fac ceilalți?

Prin modul în care interpretăm noi gesturile lor, putem să vedem mai multă aprobare sau mai puțină aprobare în gesturile celor din jur, căreia să îi dăm mai multă sau mai puțină atenție.

Ce vreau să subliniez aici, e că nu contează atât de mult ce fac cei din jur, ci cum interpretezi tu.

Dacă observi aprobare în gesturile lor (fie că este, fie că nu este în realitate), îți vei dezvolta încrederea, că o percepi ca pe un feedback că ești pe calea cea bună. Dacă observi dezaprobare în modul în care se poartă cu tine (fie că există, sau nu, în realitate), îți vei submina încrederea în sine, pentru că o percepi ca pe o descurajare.

Deci dacă atunci când încerci ceva nou și tu vezi că ei îți zâmbesc, și-ți spui că e de bine, îți va crește încrederea. Dacă tu îți spui că ei râd de tine, îți va scădea încrederea. (vezi, cheia e tot la tine și la gândurile tale).

Așadar, ceilalți ne pot influența prin gesturile lor ce interpretări facem și, mai apoi, credințele legate de încrederea în sine. Dacă PERCEPEM aprobare, ne vom dezvolta încrederea, dacă PERCEPEM dezaprobare, ne vom submina încrederea.

Cum ne influențăm noi încrederea în raport cu ceilalți?

Același studiu  ne arată că există mai multe căi:

1) Modelarea

Dacă ne uităm la cei din jur și știm că vrem să devenim „ca ei”, și începem să le copiem anumite comportamente.

E foarte important să percepem asemănătoare cu noi persoana pe care o modelăm, că dacă percepem diferențe prea mari între noi, nu vom avea tendința să „imităm”, că ar fi prea mult. E important dacă modelăm, să începem să modelăm persoane apropriate nouă și nu la un nivel extrem de depărtat.

De exemplu, dacă vreau să am încredere și să fiu sociabil în relațiile cu cei din jur, mă uit la un prieten din cercul meu, nu la o vedetă TV care gestionează o emosiune. Văd ce face, văd că are rezultate, încep și eu să imit, să merg în acea direcție, am încredere pentru că văd că el se descurcă.

2) Compararea cu ceilalți

Dar nu e bine să te compari. Corect. Nu e bine să te compari ca persoană, dar poți să compari comportamentele. De ce? Pentru că tu ca persoană, ca ființă umană, nu te poți schimba, poți schimba însă ceea ce faci.

La ce te ajută compararea cu ceilalți? În cază că nu știi, de exemplu, la job, cât de bine te-ai descurcat și la ce să te aștepți atunci când ții prezentări în fața unor clienți. Dacă te aștepți ca oamenii să cadă pe spate, s-ar putea să interpretezi situația într-o manieră nerealistă și să-ți setezi standarde prea greu de atins. Te ajută în această situație să te uiți la colegii asemănători cu tine ca experiență și să vezi „la ei pică pe spate clienții sau nu?”.

Compararea cu ceilalți te ajută să-ți setezi așteptări realiste cu privire la ce poți să faci. Mai ales dacă te aștepți mult de la tine și vezi că nu-ți iese, nu te demoraliza, uită-te dacă majoritatea celor din jurul tău pot atinge acele standarde și reglează-ți așteptările la un nivel mai realist.

3) Identificarea cu un grup

Să zicem că nu ești o persoană care are multă încredere în tine că te descurci la a organiza evenimente. Crezi că s-ar putea ca tu să fii mai stângaci. Nu te ajută acestă intepretare.

Ce te ajută, este să te identifici cu grupul: „Măi… poate nu sunt eu cel mai antet și organizat om, dar fac parte din această firmă cu oameni foarte pricepuți. Mă acceptau ei în grupul lor dacă nu aveau încredere în mine? Nu cred, deci înseamnă că și eu mă pricep, cât de cât.”

Identificarea cu grupul te ajută în sensul în care consideri că anumite caracteristici ale grupului le ai și tu. Iar acest lucru poate ridica încrederea în sine în situații de moral scăzut, după cum am arătat în exemplul anterior.

În concluzie, prezența celorlalți ne poate trezi tot felul de gânduri care să fie în avantajul sau în dezavantajul tău în ceea ce privește încrederea.

Lasă un comentariu la acest articol cu o situație în care prezența celorlalți îți trezește gânduri care-ți afectează în mod negativ încrederea în sine, și să găsim împreună o variantă care să ne ajute.

Dacă ți-a plăcut, te rog să dai un share pe facebook să-l citească și alții.

Pe curand!

Cristi Pavel

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

One thought on “Al doilea pas spre incredere in sine – cum ne influenteaza ceilalti

  1. Pingback: Al treilea pas pentru incredere in sine – incurajarea altora + emotiile noastre | Scapă de frică

Spune-ti parerea