Cum sa te asiguri ca nu castigi acum si pierzi mai tarziu

Gata gata gata gata!

Nu mai vrei să auzi, nu mai vrei să vezi, nu mai vrei să miroși chiar. Te-ai săturat. Îți ajunge, simți că ai până peste cap și vrei să fugi undeva, oriunde, numai nu aici. Vrei undeva departe, undeva unde să nu mai fie acel lucru de care te-ai săturat.

disciplina

Vrei să faci acum ceea ce ai tu chef și absolut nimic altceva. Orice altceva în afară de lucrurile de care ai tu chef intră în categoria „no se puede”. 😀

Dar poți tot timpul să faci asta? Poți tot timpul să-ți bagi picioarele atunci când te saturi?

E ok, asta e ceea ce-ți „spune inima” atunci… dar oare același lucru îți va spune inima și pe viitor?

Oare aceeași împlinire ai resimți-o și după ce vei plăti?

De multe ori când acționăm din impuls, ne simțim bine, pe moment, pentru că se eliberează tensiunea creată de frustrare. Însă, pot fi situații, multe, în care să regreți ce ai făcut/spus/nu ai făcut atunci pentru că te-ai lăsat dus de impuls.

Inclusiv atunci când îți înfrunți o temere, faci de multe ori exact opusul la „ceea ce îți spune inima”. Pentru că de multe ori să faci ceea ce-ți spune inima, sau cum înțeleg eu asta, să faci ceea ce simți atunci pe moment, e să te îndepărtezi și nicidecum să înfrunți situația de care ți-e teamă.

Cum rezolvi asta? Cum înlături pierderile date de acțiunea din impuls?

Prin disciplinare.

Foarte important, disciplinarea nu înseamnă renunțare. Negarea înseamnă renunțare, disciplinarea nu înseamnă nimic altceva decât prioritizare.

Să-ți dau un exemplu foarte clar: omul indisciplinat în legătură cu frica, evită orice situație care-l tensionează, ca să simtă rapid confortul și nicidecum disconfortul. Acesta ajunge pe termen lung să rămâne același sclav al fricii ca până acum. Omul disciplinat e cel care se gândește care vor fi consecințele acțiunilor sale și înfruntă frica, sacrificând puțin confort de moment pentru o stare de încredere, o senzație de stăpânire și libertate pe termen lung.

Disciplinarea înseamnă alegere conștientă a variantei care îți va aduce mai multă satisfacție.

De fiecare dată când îți vine să lași totul și să pleci în lume, să fugi, să te faci nevăzut, să renunți la tot, gândește-te: care sunt consecințele pe termen lung?

Dacă nu sunt semnificative, foarte bine, meriți să te simți mai bine, dă-i drumul, descarcă-te.

Dacă sunt nefaste, atunci gândește-te de 2 ori. De ce? Pentru că consecințele pe termen lung întotdeauna dor mai tare, sau plac mai mult, decât cele pe termen scurt.

Pe curând,

Cristi Pavel

Sursa foto

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

2 thoughts on “Cum sa te asiguri ca nu castigi acum si pierzi mai tarziu

  1. Bianca

    Corect. Putina inteligenta emotionala e de foarte mare ajutor.
    Foarte bun si acest articol, carry on! 🙂

    Reply

Spune-ti parerea