Despre mine

Varianta scurtă

Numele meu este Pavel Cristian, iar la ora actuală (decembrie 2016) sunt:

  • Psiholog sub supervizare în Consiliere Psihologică Cognitiv-Comportamentală în cadrul Asociației și Psihoterapii Cognitiv-Comportamentale din România și înregistrat la Colegiul Psihologilor din România
  • Am absolvit Masteratul de Consiliere și Intervenție Psihologică în Dezvoltarea Umană la Facultatea de Psihologie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj Napoca
  • Am publicat un articol științific pe tema „Creșterea well-beingului prin intervenție de time management”, pe care-l poți citi de aici  (paginile 21-29 în pdf)
  • Trainer acreditat de către Autoritatea Națională de Calificări
    • Lucrez ca și trainer la o firmă de consultanță și dezvoltare organizațională
    • Am lucrat 2 ani ca voluntar într-un ONG unde am susținut workshop-uri/traininguri/tabere pe teme precum: dezvoltare socio-emoțională, training și învățare eficientă
  • Scriu pe acest blog și postez video-uri despre psihologie și cum ne poate ajuta ea pe acest canal
  • Am dezvoltat un curs online de management al timpului bazat pe un studiu științific aici

Prin acest blog vreau să împart cu tine experiența mea personală, ca te ajut să-ți depășești toate problemele pe care le ai cu frica acum.

De ce vreau să fac asta?

Am avut mari probleme legate de frică de-a lungul vieții, ajungând cu ea chiar în sfera patologică, astfel că la 15 ani sufeream de tulburarea anxio-fobică. (inclusiv atacuri de panică)

Lucrurile nu au fost atât de simple deoarece am urmat cateva luni un tratament medicamentos asistat de ședințe de psihoterapie.

Acestea se întâmplau prin 2007, în timp ce începeam liceul iar prin octombrie 2008 făceam rapel pe stâncă în Cheile Buții.

 

rapel - Cheile butii

 

și rafting pe Jiu.

 

rafting - Jiu

 

Experiențele acestea m-au stors de energie și de puteri, dar cum fierul trebuie să ardă ore-n șir să devină sabie, ele mi-au oferit o grămadă de cunoștințe dobândite pe propria piele despre înțelegerea și gestiunea anxietății și a fricii.

Varianta elaborată

M-am născut în Aiud, județul Alba, în 1992. De mic am fost un copil fricos.

Îmi era frică de o sacoșă albă de plastic de la bunica. Aveam niște prieteni de familie care aveau un covor făcut dintr-o blană de viezure, nu călcam pe ea. Îmi era frică de cloca cu pui a bunicii, de câinii care lătrau pe stradă și nu puteam sta mai mult de cateva zile departe de părinți.

În clasa a doua, am fost cu niște vecini într-o tabără unde urma să stau o săptămână. După două zile, cu prima persoană dispusă să mă însoțească înapoi acasă eram la ai mei. Aceeași poveste se repeta și la bunici, nu puteam sta mai mult de câteva zile pentru că „plângeam după ai mei”.

Tot în clasa a doua simțeam niște dureri de burtă, numai dimineața și numai dacă mergeam la școală. Analizele medicale au confirmat că sunt sănătos, totuși, ele nu au verificat dacă nu sunt manifestări anxioase. Mi-am supărat părinții, ei crezând că eu încerc să evit mișelește școala, iar ca să nu-i mai supăr mi-am reprimat aceste senzații.

Următoarele semne au apărut prin clasa a 9-a. Îmi schimbasem puțin stilul de viață. Eram într-un liceu acum, nu într-o școală generală. Dacă în generală profesorii mă respectau pentru că participam cam la toate olimpiadele, acum eram un necunoscut, un om nou care trebuie să îți câștige reputația.

Am întâlnit și un profesor de matematică dur, care îmi era director și care avea o modalitate foarte dură, rece și directă de a relaționa cu elevii dar și cu profesorii.

Așa că observam că modalitățiile mele de a mă pregăti pentru școală pe care le foloseam adesea în generală (toceală) nu mai funcționau, nu mai dădeam randament.

Stresul creștea tot mai puternic în intensitate și ceea ce simțeam în clasa a 2-a revenise, doar că la altă scală, mult mai intensă:

– nu puteam sta în clasă, trebuia să ies afară, în spațiu deschis

– simțeam o tensiune în corp

– palmele îmi transpirau

– începeam să tremur

– simțeam că îmi vine să fac pe mine

– inima îmi bătea foarte tare

– simțeam ca și cum gâtul mi se strânge și îmi vine să vomit

Toate acestea, când mergeam la școală, de obicei la prima oră. Îl sunam pe taicămeu să vină după mine să mă ducă acasă. O dată, de două ori, a 3-a oară m-a dus la medicul de familie. Pe hol îmi era teamă să nu îmi găsească cine știe ce boală gravă și să trebuiască să umblu în spitale, dar mai ales, îmi era frică să nu mor.

După consult, mi-a recomandat o vizită la psihiatrie. Iar după ce mi s-a făcut un EEG, analize la sânge, la inimă și consult la psihiatru – lucrurile erau clare – aveam tulburări de anxietate și atacuri de panică.

Trebuia să urmez un tratament medicamentos (xanax și altele) iar la început câte două ședințe pe săptămâna la psihoterapeut.

Nu am mai mers 2 săptămâni la școală. Au fost printre cele mai grele momente din viața mea. Simțeam tot timpul frică și tensiune.

Mă trezeam noaptea speriat, inima îmi bătea tare, eram transpirat și obosit, dar îmi sprijineam perna de perete și așteptam să-mi vină somnul.

Nu puteam sta într-un loc, nu puteam face mai nimic, nu mă puteam concentra. Tot timpul simțeam o teamă intensă, chiar în camera mea, stând chiar la biroul la care scriu acum aceste rânduri.

Timpul trecea încetul cu încetul. Ședințele de psihoterapie mă ajutau, de fiecare dată când ieșeam de acolo zâmbeam, dar, datorită unor aglomerări de la clinică nu am reușit să beneficiez de un număr suficient de ședințe și a trebuit să mă descurc singur.

Nu e ca și cu alte boli, în care dacă iei medicament te simți bine. Aici gândurile erau problema, ele generau anxietatea, multe și inconștiente, nu prea există „pastila magică” pentru „gânduri iraționale”. Era nevoie să ies din zona de confort. Pentru mine orice era o ieșire din zona de confort, inclusiv mersul până la magazin să cumpăr pâine.

Apoi a venit provocarea „mare”: am început să merg din nou la școală, încetul cu încetul.

După câteva luni eram relativ normal. Doar că orice lucru nou pe care-l făceam (gen – mers cu taicămeu în parcul de mașini să ne uităm de o mașină nouă) îmi genera stări puternice de anxietate.

Ceva trebuia făcut. Nu se mai putea.

Mi-am zis că nu mai accept una ca asta. Trebuie să rezolv problema, o dată pentru totdeauna.

Frustrarea de a rămâne în acea stare, depășea frustrarea pe care o puteam simți încercând să o înlătur.

Nu îmi doream decât un singur lucru: să fiu un om normal, la fel ca majoritatea celorlalți de vârsta mea. Atât!

Așa că am început să caut pe net despre dezvoltare personală.

Câteva luni mai târziu, am dat peste un bootcamp pe tema încrederii în sine organizat de Pera Novacovici. Simțeam că este exact ceea ce-mi trebuie mie.

Am făcut rost de adresa lui de messenger, am vorbit și i-am povestit problema. El mi-a spus „fă asta și nu o să mai ai niciodată probleme cu frica!”

L-am crezut, deși, îmi era și acum foarte frică.

Am fost la el în bootcamp care a fost experiența cea mai intensă din viața mea. Tot timpul, tot timpul, îmi era frică.

Starea mea emoțională fluctua între „frică redusă” și „aproape de panică”, inclusiv atac de panică.

Mi-era greu și să vorbesc, să mă prezint în fața oameniilor, de frică. Gâtul mă strângea și îmi era teamă să nu îmi vină să vomit.

Pera, știind că aveam o condiție mai specială, m-a pus în barcă alături de Peter Gropșian, coordonatorul pe partea de evenimente outdoor al bootcampului. Care a fost empatic în fiecare moment și m-a susținut inclusiv prin privire din momentul în care am îmbrăcat neoprenul până când m-am dat jos din barcă.

Apoi, a doua zi, la rapel. Am avut un atac de panică în timp ce eram pe margine la stâncă (care trebuie să recunosc că nu era extrem de înaltă) și îmbrăcam hamul.

Atunci i-am spus lui Pera:  „am stări anxioase foarte puternice, mi-e frică să nu leșin pe coardă, oare să merg mai departe?”

El mi-a răspuns „tu alegi, faci cum crezi, dar ești bine, vorbești, o să fie bine, o să vezi că poți”.

Așa că atunci m-am „abandonat sorții”: am zis că ce va fi, va fi, dar nu mai suportam să trăiesc cu frica asta diabolică, trebuia să o înving, oricare ar fi prețul.

Așa că am ajuns pe coardă, încurajat de cei din jur, nu am pățit nimic. Totul dispăruse. Eram doar eu, coarda și stânca. Nu mai aveam timp să mă gândesc la altceva, nu mai aveam timp de gândit. Eram acolo în moment, m-am urcat pe coardă, acum trebuia să cobor.

Când am coborât, a fost momentul în care am renăscut (vezi poza). Am știut că de acum înainte nu mai există limite. Că orice se poate dacă îți dorești foarte mult și dacă-ți asumi riscurile.

Am plâns. Nu mai știam de ce, de fericire că am reușit? de faptul că nu mai simțeam tensiunea?

Dar un lucru a fost clar – în sinea mea acum am înțeles că totul e posibil și că limitele există preponderent doar în mintea noastră.

Am mai mers la încă vreo 4 bootcamp-uri care îmi aduceau un plus de schimbare pozitivă cu fiecare participare.

Lupta mea nu se terminase aici, tot simțeam frică, uneori destul de intensă, dar acum știam că SE POATE.

În clasa a 10-a, am organizat un revelion unde au venit aproximativ 35 de persoane, localul l-am închiriat de la un necunoscut cu ajutorul unui prieten cu aproximativ 1 săptămână înainte de revelion.

Tot în clasa a 10-a am ieșit cu o fată pe care am plăcut-o doar la început, dar îmi era frică să ies cu fete, mi-era frică să nu mă acapareze emoțiile și să vomit acolo, dar continuam să ies pentru a mă desensibiliza. (stai liniștit, nu am vomitat niciodată la o întâlnire, dar și dacă vomitam ce? Era o experiență din care învățam ceva.)

În clasa a 11-a, am ținut un discurs în față la aproximativ 300 de persoane, în calitate de reprezentant din partea claselor a 11-a, la festivitatea de absolvire a colegilor mai mari cu 1 an decât mine. Înainte de a ține discursul cu vreo 30 de minute, aveam emoții puternice, eram într-o clasă cu mai mulți colegi dar a trebuit să ies, simțeam că mi se strânge gâtul de la emoții și îmi venea să vomit. Am alergat tușind la baie, m-am spălat pe față și mi-am spus în oglindă „Cristi, poți”. Discursul s-a derulat foarte bine, fără probleme.

La BAC n-am avut emoții dereglate, l-am trecut cu bine. La facultate prima sesiune s-a desfășurat la fel, fără probleme, la fel și a doua. Am avut și prezentări de ținut, una chiar în față la aproximativ 70 de persoane.

Am avut emoții? Bineînțeles. Doar că acum erau normale, în limite normale, nu mai erau disfuncționale.

În timpul primei sesiuni, iarna, am cunoscut pe net o fată. Era 12 noaptea și -15 grade celsius afară. M-am îmbrăcat pe furiș să nu-i trezesc pe ai mei, am sărit în mașina tatălui meu, am condus 30 de km noaptea și m-am întâlnit cu ea.

Am avut emoții? Bineînțeles, doar că acum erau în limite normale, controlabile.

În cadrul facultății am fost implicat în multe acțiuni de voluntariat unde am fost expus la situații de vorbit în public de la audiențe de 10 persoane până la 100+. Mi-a fost ușor? Bineînțeles că nu, dar cu fiecare expunere și cu fiecare confruntare a temerilor deveneam tot mai sigur pe mine și pe capacitățile mele de a-mi regla frica.

Ca și încheiere, frica nu e ceva rău în sine, ea are scopul de a ne proteja. Ea devine ceva rău când e disfuncțională și când te oprește să faci ceea ce îți dorești.

Acest lucru face diferența dintre o frica sănătoasă și una patologică, cea patologică e irațională și îți îngrădește libertatea.

Trei lecții mari pe care vreau să le împart cu tine, acum că ai citit un mic rezumat al vieții mele de până acum:

  1. Frica cea mai mare e întotdeauna înainte de a face ceva și nu în timp ce faci. Are intensitatea maximă cu o clipă înainte de a o confrunta și nu în  timp ce o confrunți. Deci, nu-ți fie teamă că nu o să faci față, ea moare treptat cu primul pas în care o învingi.
  2. Frica moare învingând-o. Acționând. Nu trebuie neaparat să faci nebunii, e ok să o iei treptat, să te desensibilizezi treptat.
  3. Realitatea e subiectivă, nu obiectivă. Ea există doar în mintea ta. Modul în care vezi tu lucrurile, mai corect, semnificația care o atribui, va determina în mare măsura ceea ce simți. Vrei emoții controlabile? Imaginează-ți situații controlabile.

Nu spun că acum sunt superman și nu mai am nevoie de nimic sau nu mai am absolut nicio problemă cu frica. Încă mai am frici la care lucrez, pe care trebuie să le înving treptat.

Călătoria continuă, evoluția e un drum, nu o destinație.

Vreau să învăț împreună cu tine cum să depășim frica disfuncțională și să te ajut și pe tine să o faci.

Îți urez putere și încredere!

Cristi Pavel

P.S. Acesta este un blog personal, cu păreri personale și nu un cabinet psihologic. Rolul acestuia este pur informativ. Pentru orice fel de probleme, recomand în primul rând consultul la un cabinet psihologic.

Aboneaza-te prin mail

si primesti ghidul gratuit - Cum controlezi orice frica intensa sau emotii puternice - 3 metode prin care sa reduci din senzatiile neplacute:

 

 

28 thoughts on “Despre mine

  1. Dan

    Salutare! Apreciez lupta pe care o duci ca sa iti invingi frica. Sper, totusi, sa nu o invingi de tot 🙂 Ce vreau sa spun? Să îţi rămână prudenţa, care este un fel de frică înţeleaptă. A nu ezita să întâlneşti în miez de noapte o persoană pe care ai “cunoscut-o” virtual nu mai este curaj ci temeritate şi imprudenţă. Succes în tot ceea ce faci!
    Dan

    Reply
    1. Cristi Pavel Post author

      E foarte buna interventia ta.
      In procesul acesta de invingere a temerilor, nu trebuie sa “uram” teama sau sa o vedem ca pe un rau intrinsec.
      Ea e “rea” abia atunci cand e nepotrivit de puternica sau apare in situatii in care ar fi mai adaptativ sa nu apara.
      Cred ca o sa scriu un articol pe tema asta.
      Multumesc!

      Reply
  2. Eugenia

    Bravo Cristi! Felicitari ca ai reusit sa iesi din stransoarea panicii, ca ai avut curajul sa te aventurezi in afara zonei care numai de confort nu era pentru tine. Si eu am invata din propriile experiente ca raiul si iadul sunt doar in noi. Doar de noi depinde sa ne alegem ceea ce ni se potriveste si asta o putem face doar coborand in adancurile noastre de unde sa incercam apoi sa renastem precum pasarea Phoenix. Calatoria incepe cu primul pas iar tu l-ai facut cu un curaj incredibil.
    Multa bafta in continuare!
    Eugenia

    Reply
    1. Cristi Pavel Post author

      Multumesc pentru cuvintele frumoase!

      Nu cred ca era vorba de “alegere” atunci. Cred ca oricine ar fi facut la fel. Nu se mai putea trai astfel. Ceva trebuia sa fac. 🙂

      Reply
  3. Ann

    Buna!Interesanta experienta ta…Sper ca voi extrage invataminte bune pe parcurs ce ti descopar articolele.O dimineata frumoasa!

    Reply
  4. JM

    Proiectul tau e interesant. Corecteaza greselile de scriere/ exprimare pe site si vei capata credibilitate mai multa. Unui site in care se gasesc greseli de scriere ii lipseste profesionalismul.

    Reply
    1. Cristi Pavel Post author

      Da, ai dreptate. De multe ori sunt obosit sau grabit cand scriu. Nu o sa ma apuc acum sa recitesc toate articolele pentru a pureca greselile gramaticale. Daca mai citesti si gasesti ceva, te rog mult sa ma anunti.

      Reply
  5. chris

    minunata marturie:intr-adevar, ne “cream” zi de zi prin atitudine..
    daca singura certitudine e schimbarea: sa “veghem” sa fie in directia buna!

    Reply
  6. Daniel Mois

    Felicitari! Esti foarte bun in ceea ce faci. Iar daca vrei sa fii excelent, mai baga si ceva metode practice, exercitii concrete, relaxare, tehnici de respiratie, meditatie, autohipnoza, training autogen sau orice altceva, care pot ajuta concret pe oricine.
    Nu e suficient exemplul tau, mai trebuie si exercitii practice.

    Reply
    1. Cristi Pavel Post author

      Multumesc.

      Pregatesc acum o carte cu toate aceste lucruri. 🙂 (relaxare, tehnici de respiratie, training autogen, etc.)

      Reply
  7. Pingback: 4 pași pentru a controla teama de vorbit în public și a te simți mai relaxat | Scapă de frică

  8. Mihaela

    Felicitări, Cristi! Nu știm niciodată ce se poate ascunde în spatele chipului liniștit al unui coleg. 🙂

    Reply
  9. Alexa

    Buna, am gasit articolul tau intamplator in timp ce cautam solutii pt faptul ca de un timp mi e frica sa ies din casa. Mai ies,dar dee obicei cu mama mea iar atunci cand merg uneori am senzatia ca trebuie sa fiu atenta la fiecare om care trece. Am avut si atacuri de panica care se pare ca au disparut, aproape; problema este ca nu imi permit un psiholog si incerc sa ma autoeduc sa scap singura de aceste stari ,cu ajutorul dezvoltaarii personale,insa nu stiu de unde sa mai incep. Pe aceasta cale as vrea sa te intreb daca imi poti da un sfat,mentionez ca aceasta frica a mea s a amplificat de cand m am izolat de colegi stateam mai mult singura, m am despartit de iubitul meu pt ca se uita dups alta si eu , eram destul de solicitta cu invatatul:-?

    Reply
    1. Cristi Pavel Post author

      Buna Alexa,

      Din ceea ce-mi spui, inteleg ca ai o frica de a interactiona care s-a amplificat mai ales de cand te-ai izolat de colegi si ai rupt alte contacte sociale. Din pacate prin acest comment nu pot inlocui o interventie psihologica, insa pot oferi cateva directive generale.

      Legat de a apela la un psiholog, sunt multi, unii mai scumpi, altii mai putin scumpi. Eu iti recomand sa nu renunti acum ci sa incerci la mai multi. Totodata poti negocia, sa vii doar o data la 2 saptamani sau la 3 saptamani la sedinte astfel incat sa-ti poti permite. Iti recomand sa apelezi la unul care are formare in psihoterapi cognitiv-comportamentala. E una dintre cele mai eficiente cand vine vorba de frici.

      Frica apare pentru ca sunt anumite ganduri, anumite interpretari acolo. Pot fi ganduri de genul “e groazic sa…”, “nu suport sa…”, “trebuie neaparat sa…”, “sunt o ratata, sunt o proasta, etc …”. Sunt anumite interpretari ale situatiilor sociale, iar aceste interpretari ne dau emotiile nesanatoase care ne imping sa avem probleme de relationare. Daca nu gandurile ar fi problema, atunci orice persoana care se desparte de partener sau se izoleaza de colegi ar avea frica de a iesi din casa, numai ca nu e asa. Din 100 de persoane care s-ar afla in aceasta situatie, crezi ca toate ar reactiona la fel? Putin probabil, pentru ca ar avea interpretari diferite asupra situatiei.

      Ce e necesar sa faci, este sa schimbi gandurile, sa schimbi interpretarile. Iti recomand in continuare sa cauti un psiholog, si intre timp, sa incerci sa petreci mai mult timp cu colegii (ex. sa mergi sa povestesti cu ei la cafea, sa chemi o colega la o plimbare dupa program, etc). Astfel, vei vedea chiar daca iti va fi dificil ca poti sa treci peste frica, chiar daca e neplacut, si ti se vor schimba acele ganduri din (probabil) “nu pot”, in “se pare ca pot”.

      Daca mai ai intrebari, scrie-mi pe mail (la sectiunea Vorbeste cu mine) si prezinta situatiile concrete in care apar si emotiile pe care le simti (ce iti vine sa faci, ce simti la nivelul corpului) si la ce te gandesti in acele momente.

      Reply
  10. Daniel

    Felicitari! Nu multi oameni pot vorbi despre asemenea trairi, pot spune intime si/sau profunde. Acum poti spune ca ti-ai invins si aceata frica.(Am nimerit acest site in timp ce cautam raspuns la anumite trairi de ale mele, dar eu cred ca ma confrunt cu un soi de depresie, ce include si anxietatea, de aici implicit frica, cred ca singura solutie a-r fi psihiatrul care imi va prescrie niste aproape ce ai luat si tu:xanax ,anxiar ,ceva de genu’). Sper sa ma rezolv. Bafta!

    Reply
    1. Cristi Pavel Post author

      Multumesc de aprecieri!

      Anxietatea si starile depresive adesea vin impreuna. Solutia este sa mergi la psihiatru, dar nu neaparat medicamentele sunt. Pentru unele situatii medicamentele ajuta foarte mult, pentru altele, ajuta mai mult psihoterapia. Cel mai bine este sa mergi la psihiatru si el va stii ce e mai potrivit. Daca iti spune ca se poate si fara medicamente, iti recomand cu toata increderea psihoterapia, mai ales cea cognitiv-comportamentala. Mult succes! 🙂

      Reply
  11. IesireaDinMatrix

    Psihiatrul….care da medicamente alopate chimice si face din om un zombi dependent cu alte organe distruse.Asa ceva nu vreau, categoric.Daca o sa trateze cu extract de marijuana ,lucru legalizat si la noi in tara numai ca nu avem produse pe baza de canabis atunci voi fi primul care va merge la psihiatru.Studiile stiintifice au aratat efectul minunat al marijuanei medicinale tratand probleme grave de sanatate precum schizofrenia,depresia,nevroza obsessiv compulsiva.De nevroza obsessiv compulsiva si eu sufar .Nici un psiholog nu m-a putut trata.Partea buna ca stiu ce am macar si stiu cam pe unde sa pornesc si ce ajuta.
    In rest despre frica,sunt curios cum poti invinge frica atunci cand acum 24 de ani in copilarie si adolescenta am facut ceva lucruri groaznice si in adolescenta am facut niste lucruri rele sub indrumarea anturajului,iar cu timpul m-am schimbat din inima m-am autoeducat nu mai sunt ce am fost ,insa frica cum ca nu voi putea fi iertat e atat de puternica incat numai relatii nefericite conflictuale nepotrivite am gasit.Si cand am spus asta la psiholog dupa cativa ani totusi a bagat in intrebare daca “nu cumva s-au repetat acele fapte”atat a inteles omul din mine….pai atunci cum mai am incredere in psihologi….evident nu toti sunt la fel dar patania ma face prudent.Din esecuri intradevar invatam dar in cazul asta nu stiu cum sa fac….

    Reply
    1. Cristi Pavel Post author

      Legat de medicamente alopate chimice care te fac zombi vs. medicamente pe bază de marijuana, aș dori să citesc și eu acele studii care arată superioritatea celor din urmă.

      Legat de psiholog, da, sunt de acord pot fi și unii foarte slabi, la fel ca la medici sau mecanici auto sau orice altceva. Încearcă să mergi la unii despre care ai auzit recomandări foarte bune, mai ales de la foști pacienți. Eu marșez și pentru cei care au formare în psihoterapie cognitiv-comportamentală, tocmai pentru că studiile arată că la ora actuală dă cele mai bune rezultate.

      Mult succes! 🙂

      Mu

      Reply
  12. IesireaDinMatrix

    In ce priveste studiile despre beneficiile marijuanei medicinale exista studii facute in tarile de vest,este extrem de simplu de gasit ,o cautare google folosind cuvinte cheie va arata numeroase siteuri unde sunt descrise dovezile.Insa nu cred ca e nevoie de dovezi stiintifice deosebite cand vine vorba de efectele negative asupra sanatatii inclusiv dependenta ce o dau medicamentele chimice, ajunge sa ne uitam la pacienti….Insa nu neg ca ar exista si medicamente alopate bune fara efecte secundare,dar din pacate nu se doreste raspandirea acestora…..Societate nu vrea sa fim sanatosi dau un exemplu clar in domeniul alimentatiei ,alimentele sanatoase ,nerafinate deci minus de munca in plus sunt mai scumpe decat cele nesanatoase rafinate care implica munca in plus.
    -In rest este o ideie buna a intreba fostii pacienti in privinta psihologului.

    Reply
    1. Cristi Pavel Post author

      Spune-mi Cristi te rog. Totodata, Scrie-mi te rog un mail folosit acest formular de contact http://scapadefrica.ro/contact/ si incerc sa-ti raspund cat de repede. Te rog spune-mi care e situatia problematica, ce simti in acele situatii si la ce te gandesti atunci. 🙂

      Reply
  13. Kayan

    Am 17 ani si sufar de Anxietate…Mereu sunt panicat si presimt ca voi patii ceva rau.Am fost o fire foarte sportiva in trecut am practicat diverse sporturi iar acum nu ma recunosc.Cred ca toata’panica’ asta a inceput intr-o seara cand m am trezit in toiul noptii si m-am simtit foarte rau(amenteala,greata si vedere in ceata).Eu am crescut cu parintii plecati in afara si cred ca din cauza stresului se poate.Va rog frumos sa ma ajutati cu niste sfaturi.Imi pare rau pentru greselile gramaticale dar sunt grabit si scriu de pe telefon.

    Reply
    1. Cristi Pavel Post author

      Cel mai bine este sa mergi la medicul de familie sa-ti faci un consult sa vezi de ce te-ai trezit atunci cu acele stari si el te poate ghida mai departe spre psihoterapie, daca nu, revino cu un mail folosind pagina de contact. Pentru a vedea daca intr-adevar sunt probleme de anxietate, iti recomad sa aplici unul din testele de aici: https://www.paxonline.ro/?q=diagnostic_si_evaluare_psihologica

      Reply

Spune-ti parerea