Elimini dorinta de control si elimini anxietatea

Salut

Acest articol te îndeamnă să nu-ți fie teamă de lucrurile pe care nu le poți controla.

Adevărul e că dacă urmărim media, lucru pe care personal nu-l recomand mai ales dacă simți că ai probleme cu frica, deoarece în media se caută exagerarea faptelor, extragerea senzaționalului din normal și transformarea țânțarului în armăsar, tinzi să fii mai agitat.

Iar această tendiiță de exagerare merge mână în mână cu stările anxioase și cu frica.

Cu cât accentuezi mai mult gravitatea unor fapte, cu atât vei fi mai tensionat și implicit vei simți mai multă frică.

Vreau prin acest articol să te atenționez, să fii conștient de faptul că stresul conduce foarte ușor la stări anxioase și să te ajut să-l elimini din situațiile asupra cărora nu ai control.

Nu-ți da silința să controlezi ceea ce nu poți controla pentru că vei suferi dezamăgiri și te vei stresa fără sens.

Renunță la încercarea de a controla absolut orice, iar situațiile cele mai evidente și cele mai comune în care tindem să exercităm un control fără rost sunt următoarele:

  • ce gândesc ceilalți (credințele, opiniile, principiile, modul în care reacționează la cererile noastre, etc.)
  • cum se comportă ceilalți/dispozițiile sufletești ale acestora
  • sfârșitul lumii
  • politica
  • performanța altora

Bineînțeles, nu înseamnă să devii indiferent de orice nu ține de tine, dar nu mai încerca să miști muntele din loc mai ales dacă nu-ți folosește sau dacă impactul tău este unul prea mic.

Acceptarea e un element important în relaxare, deci în reducerea stărilor de anxietate.

Chiar în meditație, unde se încearcă liniștirea minții iar în cele din urmă „transcenderea” ei, o procedură prin care să elimini gândurile e aceea de a le accepta, de a le observa și de a înceta să mai lupți împotriva lor.

În concluzie, mesajul acestui articol e să renunți din dorința de a controla lucrurile asupra cărora nu ai control pentru a elimina din stres.

Eu mă stresam adesea preocupându-mă de ceea ce gândesc ceilalți despre mine, tu ce anume încercai să controlezi când de fapt în realitate nu prea aveai control?

Pe curând,

Cristi Pavel

Aboneaza-te prin mail

si primesti ghidul gratuit - Cum controlezi orice frica intensa sau emotii puternice - 3 metode prin care sa reduci din senzatiile neplacute:

Dacă simţi că ai orice fel de completare sau vrei să-mi spui ceva, lasă-mi un comment mai jos sau trimite-mi un mail la: cristi@scapadefrica.ro

Autor foto

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

3 thoughts on “Elimini dorinta de control si elimini anxietatea

  1. Luiza

    Cu aceeasi problema m.am confruntat si eu o lunga perioada de timp. Parca ajunsesem sa traiesc in functie de ce credeau ceilalti despre mine, in functie de ce le.ar fi placut altora sa fac sau sa spun.. Presupun ca aceasta problema se trage din adolescenta, cand ai mei nu ma mai scuteau de replici de genul “Ce zice lumea, daca umbli imbracata asa?” “Ce zic vecinii,daca te vad intorcandu-te acasa tarziu?”, etc .. Poate si din incercarea de a.i multumi pe toti (chestia asta cred ca se trage din frica de singuratate) ..

    Reply
    1. Cristi Pavel Post author

      In primul curs cu un profesor la facultate, ni s-a spus urmatoarea idee: cine incearca sa-i multumeasca pe toti, se va nemultumi pe sine

      O varianta care poate fi luata in considerare pentru a scapa de frica de singuratate este sa accepti singuratatea, sa nu mai fugi de ea. Sansele sa ajungi “singura” tocmai din acest motiv sunt destul de mici. Cand nu ti-e mai frica de singuratate, te simti mai impacata cu tine, te simti mai bine in pielea ta iar acest lucru iti va imbunatati relatiile pentru ca vei fi o prezenta mai placuta pentru cei din jur.

      Reply
  2. Pingback: 3 factori de baza ce te predispun la stari anxioase | Scapă de frică

Spune-ti parerea