La naiba cu obiectivele mari, hai sa luam obiective mai mici (metafora arborelui)

Îți spun sincer că, acum când scriu aceste rânduri mă gândesc la faptul că prin acest articol risc să-mi ridic în cap tot self-helpul și cu toți susținătorii lui.

povestea arborelui

Îmi amintesc că în liceu, 90% din ceea ce citeam era self-help. Literatură puternic impregnată cu mesaje care îmi spuneau să visez să visez și să-mi pun obiective mari pentru că așa voi ajunge „între stele”.

Învățam de acolo că… dacă țintești luna și n-o atingi… măcar ajungi printre stele.

O afirmație cu care sunt de acord în cea mai mare parte, atâta timp cât e văzută dintr-o perspectivă rațională, în care facem tot ceea ce e omenește posibil, iar dacă nu reușim nicicum, acceptăm și o variantă mai puțin perfectă. (dar facem tot ceea ce e omenește posibil)

Cu toate acestea, mesajul „țintește luna și vei ajunge măcar printre stele”, poate fi înțeleasă greșit, într-o manieră păguboasă, chiar.

Cum adică, mă, adică să nu mai visez? „Ejti neboon?!” 😀

În niciun caz să nu mai visezi… Eu cred și experiența + învățămintele mi-au arătat că decât să-ți pui obiective uriașe de care să-ți fie frică să te apuci, mai bine îți pui obiective mici, abordabile, specifice, realiste, fixate în timp, pe care să le îndeplinești treptat.

Decât să-ți pui ditamai obiectivul de tipul „cuceresc lumea”… ok dar de unde încep? Mai bine îți pui obiectiv să cucerești un teritoriu mic, după care un teritoriu mai mare, după care un teritoriu și mai mare și tot așa.

Dacă-ți pui obiective mari, „cel mai bun actor din lume”, „avere uriașă” și mai ales nespecifice, greu de cuantificat, îți va fi dificil să le atingi pentru că nu vei știi de unde să începi.

Am văzut din experiența personală, atunci când mi-am pus obiective foarte înalte, că de cele mai multe ori:

– nu le-am îndeplinit +

– deveneam dezamăgit că nu am reușit să le ating și mă învinovățeam (ca bonus) (pe scurt, stricam mai mult decât să fac bine, pentru că pe lângă faptul că nu atingeam ceea ce-mi propuneam îmi scădeam și moralul)

Iar de cele mai multe ori când îmi seteam obiective mici, măsurabile, pe care le tot creșteam, de cele mai multe ori le îndeplineam.

Natura ne dă acest exemplu: un arbore de 100 de metri înălțime, crește treptat, nu se formează dintr-o dată. Da, vrea să ajungă la cer, dar își pune ca prim obiectiv să iasă din pământ, apoi să crească 10 centimetri și 3 frunze, apoi 20 de centimetri și 6 frunze și tot așa… până ajunge la 100 de metri.

Uită-te în natură, la apă de exemplu, dacă vine o viitură nu doboară un munte, dar dacă vine treptat și-l tot „roade” bucățică cu bucățică, ajunge să-l radă din temelii…

Eu am învățat această lecție pe care vreau să o împart cu tine: să visez departe, dar să lucrez la obiective mici. După ce îndeplinesc obiectivele mici, să fac obiective mai mari în acea direcție pe care să le ating. După ce le-am atins și pe aceastea, mai fac câteva ceva mai mari și tot așa.

Tu ce-ai de gând să faci?

Cristi Pavel

Sursa foto

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Spune-ti parerea