Principiul prin care să faci mai mult, fără să simți că tragi de tine

Poate te regăsești într-una din acele zile în care simți că nu mai poți. Ori în care ai impresia că nu mai ai energie.

Parcă nu mai are sens și vrei să te oprești. E ciudat, chiar și ceea ce îți plăcea înainte, chiar și ceea ce te anima, acum nu-ți mai inspiră nimic.

Poate ai obosit să tot lupți contra fricii. Te simți fără chef și încerci să faci ceva dar parcă nu merge…

Te-ai întrebat vreodată de ce e așa?

De ce parcă nu mai merge nici ceea ce înainte mergea?

Lasă-mă să-ți pun niște întrebări….

Cât de bine te-ai odihnit în ultima vreme?

Cât de bine te-ai alimentat?

Cât timp ai alocat relaxării?

Eu am observat la propria persoană că atunci când trăgeam foarte mult de mine, la un moment dat nu mai mergea. Se terminau rezervoarele, iar eu nu înțelegeam de ce și mă autocondamnam că sunt leneș, că nu sunt motivat, că nu sunt suficient de disciplinat.

Eu trăgeam de mine, dar nu mai mergea. Apoi am fost la psiholog și am aflat care era problema: trăgeam mult de mine și-mi ofeream puțin.

Ceea ce am învățat în ultima vreme și vreau să împărtășesc cu tine e următorul lucru:

Dacă vrei să poți alerga încontinuu trebuie să te alimentezi încontinuu.

E nevoie să ai grijă de tine în primul rând pentru a putea avea grijă de planurile și obiectivele tale.

Nu contează că planul tău este să citești mai mult sau să-ți reglezi anumite frici, tot timpul ai nevoie de energie ca să faci ceva.

Iar dacă ceea ce faci, e ceva nou, e o ieșire în afara zonei de confort, cu atât mai mult ai nevoie să ai mai multă grijă de rezervoarele tale de energie.

Pentru că atunci când faci ceva nou, trebuie să cauți soluții diferite la probleme cu care nu erai obișnuit, de aceea ai nevoie de mai multă energie.

Ca mesaj de aplicat în practică, îți recomand să faci următorul lucru:

–          Recompensează-te după fiecare pas

Dacă obiectivul tău era să mergi într-un loc în care nu te simți prea confortabil ca să-ți înfrunți puțin temerile, oferă-ți la final o recompensă.

O recompensă e orice te face să te simți bine. Poate fi un episod dintr-un serial, un film, un fruct, o plimbare, orice.

Partea frumoasă la recompensarea propriilor comportamente este că,  prin auto-oferirea lor vei ajunge să faci mai des comportamentele pe care vrei să le dezvolți.

Dacă le recompensezi, vei asocia acele comportamente cu consecințe plăcute și-ți vei dori mai mult să le repeți, pentru că-ți plac recompensele.

Eu atunci când lucrez , de cele mai multe ori încerc să fac asta în cicluri: 1 h 40 minute muncă și 20 minute pauză. Ei bine, în acea pauză mă autorecompensez, mă odihnesc, îmi încarc rezervoarele ca să pot merge mai departe.

Recompensa pentru mine poate fi: statul în pat cu ochii închiși, mâncatul de fructe, vizionatul unui clip pe youtube, mersul cu bicicleta, șofatul, timpul petrecut cu prietena, etc.

Spune-mi într-un comment ce reprezintă pentru tine o recompensă ca să știi ce să-ți oferi pentru a-ți reîncărca bateriile.

Pe curând,

Cristi Pavel

Sursa foto

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Spune-ti parerea