Revoluție în timiditate – partea 3

timiditate versus tupeu

Te salut

Scriu acum o serie de 5 articole pe tema timidității pentru că am văzut că e de mare interes în ultima vreme. Primele 2 le poți găsi aici, respectiv aici.

După cum am vorbit până acum, în fiecare articol prezint câte o idee de bază pe care încerc să o dezvolt.

Ideea pe care vreau să o dezvolt în acest articol e următoarea:

Mărimea riscului e dată de cum vezi tu lucrurile, nu de cum le văd ceilalți. Fiecare are propriul drum.

Iar din această idee de bază, pornesc altele. Una, și cea mai importantă, e următoarea:

Nu te compara cu ceilalți.

De ce?

Știu că e normal să te compari, așa ești probabil și obișnuit sau crescut. E firesc pentru că stima de sine (adică, simțul valorii persoanle, părerea ta de cât de valoros ești ca și persoană) are una dintre surse compararea cu ceilalți. Îți estimezi propria valoare, făcând apel la valoarea celorlalți. „Eu cum sunt față de ceilalți? mai popular, mai inteligent, mai abil fizic, mai cu bun simț, etc. ?)

Eu ți-am descris până acum o tendință firească. Vreau acum să te ajut să privești lucrurile într-o manieră echilibrată, ca să te ajute să depășești dificultățile cu timiditatea.

Am să fac asta, aducându-ți niște argumente prin care să-ți arăt că de multe ori e bine să te compari doar cu tine și nu cu ceilalți.

Argumentul nr. 1: Fiecare are un fond genetic și de mediu diferit

Fiecare ne naștem în case diferite, avem un tratament din partea părinților diferit și avem o combinație genetică diferită.

De exemplu, putem fi gemeni monozigoți (născuți din același „ou”) și să împărțim aproape 100% din bagajul genetic. Cu toate acestea, se poate ca părinții să ne trateaze, fără intenție, diferit unul față de celălalt. Să zicem că unul dintre noi, a venit pe lume mai târziu și a avut mici, mici complicații la naștere. O probabilă reacție a părinților este să ne acorde mai multă atenție nouă decât celuilalt pentru o perioadă, iar acest lucru să devină automatism și să facă asta multă vreme, fără să-și dea seama.

Ei nu sunt de vină, ei nu știu. Însă poate ne acordă mai multă atenție unuia dintre noi, iar acest fapt ne poate ajuta să ne reglăm mai bine emoțiile (o perioadă, mai ales dacă o fac în primele 6 luni de viață) sau chiar mai puțin (dacă nu ne lasă mai târziu să învățăm să ne reglăm singuri).

Ambele contează, atât genele cât și mediul. Nu e gene sau mediu, ci e gene ȘI mediu. Pentru diferite trăsături, o parte contează mai mult, iar pentru altele, o parte mai puțin. Am scris mai multe despre acest subiect aici.

Creștem în medii diferite, unii obșinuiți cu mai multă atenție, alții cu mai puțină, unii obișnuiți cu o atitudine mai rece, alții cu una mai caldă.

Ideea cu care vreau să rămâi de aici este că suntem atât de diferiți, încât uneori e irelevant să ne comparăm cu ceilalți ci doar cu noi înșine.

Argumentul nr. 2 – Nu există realitatea obiectivă, ci doar subiectivă

Poate o să-ți sune mai ciudat întrebarea, dar cum văd americanii petrolul? Ca pe ceva rar… altfel de ce s-ar lupta atâta pentru el.

Cum văd arabii petrolul? Ca pe ceva ce există din abundență… altfel de ce l-ar da așa ușor. (Știu, sunt multe de discutat aici, însă vreau doar să înțelegi exemplul)

O să-ți mai dau un exemplu: cum ți se pare cititul, acum? (asum că ai peste 20 de ani și asum că ți se pare ceva relativ ușor, pe care poți să-l faci multă vreme). Cum ți se părea cititul la 7 ani, când învățai? (asum că ți se părea ceva dificil, pentru care trebuia să depui mult efort ca să obții un mic rezultat)

Observi? Același lucru, îl vedem diferit CHIAR noi. Ceilalți cum crezi că-l văd… și mai diferit.

Există chiar un curent filozofic, care a influențat și psihologia, numit fenomenologie (poți citi mai multe aici) și care are ideea de bază că fiecare om trăiește propria experiență și că ceea ce văd eu, nu înseamnă că vezi și tu.

Ideea cu care vreau să rămâi e următoarea: nu are rost să te compari cu ceilalți, pentru că oricum fiecare vede lucrurile în mod diferit. Iar mai bine, încearcă să înțelegi modul în care acea persoană vede lucrurile: ce știe, ce crede, cum reacționează la ce știe și crede.

Argumentul nr. 3 – Progresul îl faci pentru tine, nu pentru ceilalți

Pentru că fiecare dintre noi, are propria realitate, propria istorie și propriul fond genetic, e normal să aibă și propriul drum, cu propriile lecții de învățat.

Unii dintre noi au unele lecții de învățat, alții, pe altele. De aceea nu e bine să te compari, că poate o persoană o vezi mai „sus” decât tine pe niște nivele, fără să te gândești că poate a trecut prin niște încercări ca să ajungă acolo sau că poate a pornit de pe altă poziție. Înțelegi?

E normal ca în unele faze, să înaintezi mai greu, iar în altele, mai repede. Pentru că sunt unele încercări pentru care ești mai pregătit, ai mai multe abilități dezvoltate, iar altele, unde ești mai puțin pregătit, ai mai puține abilități și e nevoie să le dezvolți.

Ideea cu care vreau să rămâi e următoarea: stabilește-ți proprii pași și acceptă-ți poziția de pe care pornești.

Argumentul nr. 4 – Acceptă-te

Pentru că ești foarte diferit de ceilalți, cel mai înțelept e să te accepți și să lucrezi cu uneltele pe care le ai.

Ești om, nu zeu. Ai puncte tari și puncte perfectibile (ceea ce numim defecte). Și eu sunt uneori cam aiurit, cam stresat, mă enervez cam ușor și nu prea accept feedback-ul negativ. Însă lucrez. Lucrez la asta și încerc să scot ceea ce e mai bun din mine.

Dacă nu aș accepta, înseamnă că nu aș recunoaște că am și puncte slabe. Iar dacă nu aș recunoaște, clar că șansele de a le corecta ar fi… foarte scăzute.

Ideea cu care vreau să rămâi: acceptă că ai defecte, sau puncte perfectibile și că ai și calități, că ești om și nu zeu, că ai slăbiciuni și puncte tari.

Dacă ți-a plăcut, te rog să-l dai mai departe.

Îți mulțumesc că m-ai citit,

Cristi

Sursa foto

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Spune-ti parerea