Sa cred in magie sau nu?

fara magie

Zilele trecute mă plimbam cu o persoană dragă mie. Eram după o discuție emoțională destul de intensă (cel puțin pentru mine) și mi-a spus ceva ce mi-a rămas întipărit în minte:

  • „eu nu vreau să-mi explic lucrurile frumoase”

M-am tot gândit la aceste câteva cuvinte pentru că eu vedeam opusul.

Mi-am format un „defect” să întreb ca un copil de 3 ani „de ce? de ce? de ce?”

Vreau să cunosc. Vreau să știu care e mecanismul din spatele lucrurilor, de ce se întâmplă așa și nu altfel, care e cauza și care e efectul.

Încerc să separ adevărul de poveste, chiar dacă adevărul e relativ.

De ce vreau toate astea? Pentru că înțelegerea unui sistem duce la capacitatea de control al acestuia, iar controlul, duce la siguranță.

Dacă citești pe scapădefrică, presupun că te interesează siguranța.

Dacă ai ceva probleme cu frica, fie că e vorba de: timiditate, teama de vorbit în public, teama de refuz, gânduri chinuitoare, etc.,  îți recomand să nu crezi prea tare în:

  • vise (cele pe care le ai noaptea, nu obiectivele pe termen lung) – pentru că ele sunt doar niște conținuturi amestecate de informație și personal nu cunosc dovezi solide care să arate că ele au un „mesaj ascuns”, nicidecum. Așa că dacă ai visat că ai murit într-un accident de mașină, nu înseamnă că asta urmează să se întâmple ci doar că te-ai gândit la niște accidente în ultima vreme. Așa că să nu-ți pui singur încă un băț în roată și să crezi că ce ai visat, „trebuie” să se întâmple, sau că e un mesaj „divin”. Nu spun nici da, nici nu, spun doar că nu se știe; așa că decât să-ți chinui mintea cu o presupunere nefondată, mai bine nu te complica.
  • povești – că lucrurile sunt mai mult decât par. Poate sunt, poate nu, până nu avem dovezi solide, mai bine stăm cuminți și nu ne chinuim cu gânduri că ar putea exista „spirite” sau „destine prescrise”. De ce? Tocmai pentru a preveni gândurile care să te sperie și care să te blocheze.

Există un mecanism de apărare psihologică, este numit intelectualizare.

El constă practic în „negarea” părții emoționale a unei situații foarte intense și punerea accentului pe partea logică, rațională, rece a evenimentului.

S-a observat că sunt persoane care au boli terminale iar din cauză că intelectualizează situația și nu se pun să amplifice aspectul emoțional, trăiesc mai mult. Ei devin experți în boala pe care o au și o studiază minuțios. O privesc cât mai obiectiv cu putință.

Până la urmă și emoțiile, nu sunt nimic altceva decât un „amalgam” de gânduri, interpretări și modificări fiziologice (hormoni, neurotransmițători, ritm respirator, cardiac, conductanța electrică a pielii, etc.)

Care e mesajul acestui articol pe care vreau să ți-l transmit?

Lasă misticul puțin deoparte, mai ales dacă vezi că-ți aduce multe gânduri chinuitoare. Încearcă să gândești puțin critic și să „contești” tot ce aflii, chiar și articolul ăsta pe care-l citești acum. Întreabă-te „de ce ar avea dreptate sau de ce nu?”

Nu spun că ele nu pot exista, spun doar că dacă nu avem dovezi pentru o informație, să nu o luăm ca adevărul absolut și să o privim critic.

De ce? Ca să nu ne creăm singuri probleme care nu există.

Nu mă înțelege greșit, e bine să crezi în ceva, în Dumnezeu, de exemplu. Pentru că îți dă speranță. Însă recomand să nu nutrești prea mult superstițiile ca să nu-ți faci singur temeri și stres, fără rost.

Eu așa am scăpat de problemele mari cu frica, atunci când am știut că ceea ce se întâmplă cu mine sunt doar niște procese fiziologice și doar niște gânduri, nimic mai mult.

Tu ce părere ai?

Cristi

(te invit să mă contești – ca exercițiu de gândire critică)

Autor foto

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Spune-ti parerea