Tag Archives: prieteni

Cum transformi competitorii in parteneri sau cum iti imbunatatesti orice relatie

Azi vin cu o poveste inspirată din experiența unui prieten apropriat și a mea. Un tip, care, oriunde mergea își făcea prieteni și APROAPE întotdeauna se făcea plăcut. Bineînțeles, avea și mici defecte, unori își susținea părerea cu prea mult patos și „desfința” părerile celor din jur, sau își menținea anumite comportamente mai puțin potrivite (ex. vorbit prea tare, vorbit peste alții) chiar dacă nu era benefic.

Cu toate acestea, eram uimit de cât de ușor își făcea relații bune peste tot, cu tot felul de oameni. De la oameni de afaceri (chiar dacă el era un simplu elev), la oameni de pe stradă.

cum imbunatatesti orice relatie Continue reading

Cum sa-ti faci (aproape) oriunde prieteni

cum sa ai oriunde prieteni

Salut

Ești singur și vrei pe cineva lângă tine. Te uiți la cei din jur și ți-ar plăcea să ai ceva ce au și ei. Parcă fac mai multe lucruri, parcă trăiesc viața, parcă au prieteni.
Tu îi privești și te întrebi „oare de ce eu nu am asta?”, „oare de ce nu merit să fiu și eu fericit”.

Crezi că tu ai ceva ce te blochează. Crezi că ai ceva ce te face să nu meriți. Dacă ai o predispoziție spre misticism, crezi că nu meriți.

Tot îți bați capul când te uiți la cei care au. Ai vrea să îi întrebi ce anume fac, însă ți se pare că s-ar putea să fie puțin penibil.

Parcă ei fac totul ușor și natural, parcă lucrurile se întâmplă de la sine, iar tu, ca să obții ceva, trebuie ca de fiecare dată să fii tu cel care depune efortul.

Trebuie să fii tu cel care „trage” ca ceva să se întâmple.

De ce? Continue reading