Cum să nu mai fii victima altora fără să-i ataci

Îmi amintesc generala și liceul. Au trecut acum destul de repede și am o grămadă de lecții, de învățăminte valoroase deprinse de atunci.

Eram un copil mai aiurit, mai visător. Eram și puțin cam tocilar, trebuie să recunosc, iar ideea pe care vreau s-o subliniez este că mă simțeam diferit. Acest gând nu mă binedispunea, mă incomoda, pentru că nu mă vedeam diferit în sens pozitiv (nu întotdeauna), ci într-un sens negativ.

cum sa nu mai fii victima altora

Mă vedeam mai slab decât ceilalți, mai neîndemânatic, mai puțin popular. Nu înțelegeam de ce alții, pe care eu îi consideram ca având calități mai puține decât mine, se simțeau mai bine printre ceilalți.

Scriu acest articol inspirat de întâmplările unui prieten, care din păcate se tot confruntă cu stări depresive pentru că se simte diferit de ceilalți, dat la o parte și e foarte ușor afectat de vorbele aruncate, fără a fi gândite prea mult, ale celor din jur.

Îmi amintesc de un episod, care m-a marcat puțin. Eram copil în generală, eram într-o pauză și nu știu ce am făcut dar au venit băieții mai mari printre noi. La un moment dat, un coleg le-a spus „Cristi e și mai prost și mai bleg decât mine” (la acea vreme aveam atât note mai mici cât și abilități fizice mai puțin dezvoltate decât el). M-a afectat profund atunci.

Înaintând în vârstă și cu începerea liceului, începeam încetul cu încetul să mă maturizez și să văd lucrurile mai din perspectivă… vedeam că băieții nu au ceva explicit cu mine, ci eu aveam cu ei!

Adică, ei nu mă șicanau doar pe mine, ei se șicanau toți, între ei. Eu eram singurul care nu participa la șicanarea reciprocă (pentru că nu mă caracteriza) și singurul afectat. Ei se jigneau și se înjurau între ei, urmând să râdă și chiar să-și întărească prieteniile, iar eu ce făceam? Eu îi țineam la distanță pentru că nu înțelegeam faptul că acea tachinare e o formă de joacă între băieți.

Imediat ce am realizat că nu au ceva cu mine, am început să râd la jignirile lor, să nu mă mai las afectat. Nu atacam înapoi pentru că nu era genul meu, n-aș fi fost autentic, doar zâmbeam și atât. Nu le dădeam apă la moară, numai că nu mă lăsam atins.

Morala pe care am dedus-o din această experiență este că depinde de mine (sau de tine).

Nu tot timpul, ci în mare măsură… poate depinde de tine.

Nu te chinui să schimbi ceva la oamenii care te deranjează, încearcă să schimbi modul în care vezi lucrurile ca să nu te mai afecteze. De ce? Pentru că dacă oamenii vor fi alții, dar te vor trata la fel, tu practic doar ai fugit de problemă, nu ai rezolvat-o.

Sigur, dacă ești într-o perioadă mai nefastă, în care stai prost cu energia și răbdarea, e ok să eviți. Dar pe termen lung problema e doar îngropată, nu rezolvată. Adică, ea poate reveni.

Nu contează faptul că cineva te agasează, contează mai mult că-l lași să te afecteze.

Dacă nu schimbi nimic, nu vei avea nimic diferit.

Pe curând,

Cristi Pavel

Sursa foto

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Spune-ti parerea